Formele de comunicare, Tipuri de comunicare

Comunicarea verbală În cadrul acestui tip de comunicare informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceea ce ţine de cuvânt sub aspect fonetic, lexical şi morfo-sintactic Iacob, L. Această formă a comunicării este specific umană şi poate fi orală sau scrisă, în funcţie de aceasta utilizându-se canalul auditiv sau vizual.

Există mai multe tipuri de comunicare orală, fiecare cu trăsăturile sale caracteristice: intervenţia, alocuţiunea, toastul şi discursul. Intervenţia reprezintă exprimarea unui punct de vedere personal, cu argumente, într-o discuţie liberă. Alocuţiunea este o comunicare scurtă, spontană, prilejuită de un eveniment festiv, cu mare încărcătură afectivă.

Sari la navigare Sari la căutare Acest articol tratează comunicarea între doi oameni din punct de vedere general. A nu se confunda cu ceea ce în informatică se numește comunicație. Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații sub formă de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș. Conceptul de «  comunicare  » este strâns legat de existența noastră ca oameni, iar apoi ca societate, datorită faptului că ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj, noi ca ființe sociabile, ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în totalitate prin intermediul actului comunicării, viața noastră pe Terra ar fi inutilă, de prisos.

Toastul este un discurs foarte scurt, având o formulă de început şi de sfârşit, prin care se exprimă urări cu prilejul unei mese festiveîn cinstea cuiva, prin ridicarea paharului. Discursul sau cuvântarea este comunicarea prin care se susţine, argumentat, în faţa unui auditoriu, o problemă, o idee.

Formele comunicării

Discursurile pot fi: politice, culturale, ştiinţifice, solemne, ocazionale. Scopul unui discurs verbal este acela de a convinge şi de a emoţiona.

Pentru aceasta, vorbitorul trebuie să respecte regulile logicii formale logica aristotelicăprecum şi procedeele stilistice, prin care se realizează expresivitatea comunicării: interogaţia şi invocaţia retorică, exclamaţia, apostrofa, reticenţa, suspensia, aluzia, dubitaţia, deprecaţia etc. În discursul oral intervin elemente ale comunicării non-verbale, cum ar fi: gesturile, mimica, accentele, pauzele, tăcerile, debitul verbal, repetiţiile, modulaţiile tonului, replicile în suspensie, enunţuri incomplete, ambiguitatea etc.

Parcurgând această secvenţă vă veţi familiariza cu formele sau metodele de comunicare. De la începutul apariţiei sale pe Terra, omul a încercat să comunice.

Din categoria cuvântărilor cu caracter academic fac parte conferinţa, lecţia publică sau prelegerea. Revenind la comunicarea verbală, subliniem caracterul ei simbolic, ce o deosebeşte net de toate sistemele de semnalizare sonoră întâlnite în lumea animală.

O altă trăsătură ce caracterizează comunicarea verbală este productivitatea se foloseşte şi termenul de creativitate când e vorba de scriitorii de excepţie.

Conceptul se referă formele de comunicare capacitatea oricărui vorbitor de a enunţa fraze formele de comunicare de el însuşi în chiar clipa rostirii lor. Există, desigur, şi formule prefabricate pe care le reproducem în situaţii fixe,dar, în general, omul când vorbeşte nu repetă întocmai, ci construieşte de fiecare dată secvenţe a căror paternitate îi aparţine. Numai omul este capabil să dialogheze cu ceilalţi, prin conversaţie, cu sine însuşi, prin meditaţie.

De regulă scrisoarea va cuprinde: Un prim paragraf  în care este prezentată pe scurt situaţia. Un al doilea paragraf care detaliază problema sau oferă o rezolvare pentru problema ridicată. Un al treilea paragraf care descrie măsurile ce vor fi luate, poate formula o cerere, poate oferi un sfat sau poate exprima o dorinţă. Scrisoarea va indica cu precizie: identitatea semnatarului şi statutul lui, identitatea destinatarului, data şi locul în care a fost concepută, mesajul clar şi la obiect.

Există şi mai multe tipuri de comunicare scrisă: comunicatele de presă, reclama prin tipărituri, rapoartele şi notele interne, CV-urile, scrisorile de intenţie şi cele de mulţumire etc. Curriculum Vitae CV este unul din documentele cele mai cunoscute şi utilizate atât de persoanele angajate, cât şi de cele care nu sunt în câmpul muncii.

Nu toată lumea cunoaşte faptul că de când suntem membrii ai Uniunii Europene CV-ul s-a formalizat. Astfel aptitudinile şi competenţele fiecăruia pot fi mai bine cunoscute şi valorizate, în formele de comunicare unei mobilităţi crescute a forţei de muncă pe tot cuprinsul Uniunii Europene.

Comunicarea non verbală În comunicarea non verbală informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de semne legate de postura, mişcarea, gesturile, mimica şi înfăţişarea partenerilor Iacob, L.

Comunicarea non verbală este deosebit de importantă în plan social. De obicei afirmaţiile verbale sunt influenţate de o serie de factori cum ar fi: teama de a nu jigni sau supăra, dorinţa de a încheia o afacere, presiunea socială, care uneori ne determină să spunem că suntem de acord cu cineva chiar dacă nu este aşa, etc.

Comunicarea non verbală completează, întăreşte, nuanţează sensul mesajelor verbale şi, în anumite situaţii, este barbati din Reșița care cauta Femei divorțată din Constanța mai credibilă decât comunicarea verbală.

Există mai multe tipuri de comunicare non verbală: ü comunicarea non verbală senzorială, deoarece se bazează pe ceea ce recepţionăm cu ajutorul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ; ü comunicarea non verbală estetică pictura, muzica, dans, imagine, etc care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite emoţii artistice; ü comunicarea non verbală bazată pe folosirea însemnelor steaguri, insigne, uniforme, etc şi a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie cruce, altar, icoane, etc sau statut social gradele la ofiţeri, titulatura, decoraţiile, etc.

Comunicarea non verbală este alcătuită din mai multe coduri pe care noi învăţăm să le folosim pe tot parcursul vieţii.

Astfel uşurinţa şi abilitatea de a utiliza aceste coduri creşte odată cu vârsta şi cu experienţa acumulată. Unele coduri sunt universale fiind interpretate la fel peste tot în lume, dar există şi multe coduri a căror interpretare diferă de la o cultură la alta. Spre exemplu exprimarea bucuriei este peste tot la fel, pe când mişcarea capului de la dreapta la stânga, la noi exprimă o negaţie, iar la bulgari o afirmaţie.

Limbajul tăcerii subliniază formele de comunicare nuanţează exprimarea unor sentimente şi atitudini, limbajul timpului, care este perceput diferit în diferite culturi, este văzut ca parte a contextului în care interacţionează oamenii.

În genere, există două situaţii tipice de folosire a gesturilor, şi anume: 1.

Comunicare

Pentru anumite domenii de activitate, cum ar fi oratoria, teatrul pantomimamuzica dirijatul, baletulcinematografia filmul mutgestul capătă un rol fundamental. Comunicarea para verbală Orice mesaj verbal este însoţit de o mulţime de stimuli încorporaţi mesajului. Acestea provoacă reacţii afective diverse, asociate mesajului verbal în sine: tonul, vocea, ritmul, pauzele, accentul, bâlbâielile, clipitul genelor, expresia feţei, atingerea, gesturi etc.

El permite influenţa şi chiar controla interlocutorii, fiind esenţial în captarea atenţiei şi prin aceasta a bunăvoinţei.

Metode de comunicare

Principalele instrumente ale limbajul paraverbal sunt: Ø Calităţile vocale: cuprind nu neapărat calităţi oratorice ci însuşiri prin care se pot controla mecanismele vorbirii şi factorii care influenţează sunetul vocii. Controlul vocii prin volum, intonaţie, pauze, accente, timbru permit potenţarea efectului mesajului, mai ales prin captarea atenţiei ascultătorului; Ø Mecanismele vorbirii: sunetul vocii este dat de vibrarea aerului la ieşirea din plămâni prin cavitatea bucală.

Drumul este lung şi complicat şi implică a tehnică laborioasă. Dar pot duce şi la obosirea audienţei; Ø Intonaţia: Timbrul şi variaţia înălţimii vocii transmit emoţii, sentimente, atitudini.

Formele comunicării

Ele pot să-l trădeze pe emitent dat şi pot induce la receptor sensuri nuanţate ale mesajelor; Ø Ritmul vorbirii: Se poate vorbi repede, lent, calm, nervos, furios, trist, vesel, dictatorial sau umil.

Un bun vorbitor îşi alege ritmul apropiat efectului scontat. Comunicarea accidentală, subiectivă şi instrumentală Finalitatea actului comunicativ, conştientizată sau nu de "actorii" relaţiei, a permis delimitarea altor trei tipuri de comunicare: cea accidentală, cea subiectivă şi cea instrumentală R.

Zajonc, Comunicarea accidentală se caracterizează prin transmiterea întâmplătoare de informaţii.

Ele nu sunt vizate expres de emiţător şi, cu atât mai puţin, sunt destinate procesului de învăţare dezvoltat de receptor. Spre exemplu, constatarea lipsei cretei şi buretelui în momentul transcrierii la tablă a textului tocmai citit, îi prilejuieşte profesorului o paranteză-remarcă la sistemul eficient al retroproiectorului, care l-ar fi scutit pe el de nervi şi de blam pe elevul de serviciu.

Comunicarea subiectivă are drept caracteristică faptul ca exprimă direct  verbal, paraverbal sau nonverbal  starea afectivă a locutorului din necesitatea descărcării şi reechilibrării, în urma acumulării unei tensiuni psihice pozitive sau negative.